Motorola Moto E ar putea fi cel mai bun telefon ieftin

de: Alexandru Puiu
12 05. 2014

Cu toate că nu a fost încă anunţat oficial, E a apărut deja pe un magazin virtual în câteva imagini ce ar putea fi autentice.

De la , compania americană nu a mai lansat nici un smartphone nou, până acum. Chiar dacă este foarte probabil ca telefonul din imaginea de mai sus să fi fost de mult ,,pe ţeavă”, acesta va rămâne în istorie ca fiind primul Moto sub marca Lenovo.

Motorola are planificat un eveniment mâine, pe data de 13 mai. Acela se pare că va fi contextul în care compania americană va anunţa un nou dispozitiv entry-level. Deoarece unii comercianţi online nu sunt foarte buni la păstrat secrete, plus că vor să genereze trafic, iminentul Moto E a apărut pentru câteva ore pe FastShop. Deţinătorii website-ului brazilian s-au grăbit să scoată respectiva pagină după ce şi-au dat seama că au făcut o greşeală, dar acesta intrase deja în eternitate datorită Google Cache.

Primul telefon după ce Google a renunţat la Motorola, Moto E se pare că va fi poziţionat ca target de buget sub Moto G. Având în vedere că acesta din urmă are un preţ de aproximativ 200 de dolari în SUA, nu este exclus ca Moto E să fie disponibil la 150 de dolari sau chiar mai jos.

Noul Moto va fi construit în jurul unui display HD de 4,3 inci şi va veni preinstalat cu Android 4.4 KitKat. Va avea un procesor dual core Snapdragon la 1,2 GHz, 1GB RAM şi o memorie internă de 4GB. Bateria internă va fi de 1980 mAh şi va suporta două SIM-uri. Spaţiul de stocare va fi extensibil prin intermediul unor carduri microSD de până la 32GB. Camera principală va fi de 5 megapixeli.

Citește și Top 10 telefoane ieftine și bune